roen
Prima pagină

Despre Fami Electronic

 
Ne găsiţi pe Google Maps.
 
Firma Fami Electronic produce şi comercializează echipamente de distribuţie carburant. Avem mijloace proprii de fabricaţie şi numeroase colaborări internaţionale care ne permit să vă furnizăm soluţiile de care aveţi nevoie. Este primul dintre cele 5 motive pentru care şi dumneavoastră ar trebui să alegeţi să lucraţi cu noi.

Ne-am început activitatea în 1991 în Braşov, în proverbialul garaj. Între timp am parcurs un întreg catalog de activităţi. De la automatizari industriale, la confecţii metalice, aparate de taximetrie, aparate de sudură şi maşini de caşerat. Primul nostru produs pentru industria de carburant a fost cel dintâi calculator electronic pentru pompe PECO din România. Astfel am reuşit să începem o importantă colaborare cu societatea UZTEL S.A. Ploieşti, la linia de pompe de carburant, urmată de modernizarea cu echipamentele proprii a sute de staţii ale Petrom S.A. şi ale vânzătorilor independenţi. În 1998 am produs primul nostru distribuitor de carburant complet, iar in 2001 primul pentru GPL prin firma Electrofamar Braşov care face parte din grupul nostru. În 2004 am avut bucuria să livrăm prima staţie mobilă, moment în care am devenit un furnizor de servicii complete. Astăzi suntem pregătiţi să vă oferim staţii fixe sau mobile complete, proiectate, avizate şi construite de noi. Noi ne ocupăm de detalii, iar dumneavoastră, în calitate de client, primiţi o instalaţie gata pentru a fi luată în funcţiune.

Fami Electronic a luat naştere în 1994 cu scopul precis de a produce echipamente de carburant. Ea a fost însoţită de firma Fami, înfiinţată la Braşov de către Fabian Popa şi Mircea Popa pentru execuţia de automatizări industriale. În 2000, asociaţii Fami Electronic şi Fami au convenit să urmeze drumuri diferite, iar Fami Electronic şi-a continuat cursul în sediu nou şi sub conducerea lui Fabian Popa ca unic asociat.

Am parcurs numeroase trepte de extindere şi modernizare a mijloacelor de producţie şi am iterat continuu linia de produse. Suntem pregătiţi să oferim soluţii performante şi servicii de calitate.

Contactaţi-ne la 0268 - 440028, sau folosind formularul de contact, iar noi vă vom comunica rapid un răspuns competent.
0,007s