Stații mobile de carburant

Solicită ofertă

Stația mobilă de carburant, cunoscută și ca stație peco mobilă, este destinată distribuției de produse petroliere pentru vânzare publică sau pentru alimentare privată. Echiparea este mixtă, cu un număr configurabil de produse de benzină, motorină și AdBlue, fiecare cu rezervor și linie de distribuție dedicate.

Stația este construită în conformitate cu normativul NP 004 și cu directivele ANAF, BRML și INSEMEX în vigoare și oferă caracteristici tehnice pentru amplasare în spații diverse și operare continuă.

Livrarea se face cu toate avizele necesare funcționarii. Beneficiarul trebuie să obțină certificatul de urbanism de la primăria locală pentru amplasament și să procure casa de marcat fiscală de la firmele care asigură servisarea și fiscalizarea ei.

Termenul de livrare este 45 zile după contractare, iar garanția este 24 luni. Intervenția tehnică se asigură în maxim 24 ore de la sesizarea defectului.

Plata poate fi și în leasing.

O selecție de proiecte finalizate

Echipare

Operare autonomă

Stația poate fi echipată pentru operare autonomă, fără personal, cu module pentru plată și identificare client.

Pentru vânzare, stația include un terminal de plată integrat, cu acceptare de carduri bancare, bancnote și carduri de fidelizare emise de operator.

Pentru uz intern, terminalul conține numai un modul pentru carduri client.

Operarea autonomă contribuie semnificativ la reducerea costurilor de funcționare și permite administrarea de la distanță, prin internet.

Terminal de plată integrat pentru stații mobile de carburant
Zona de încărcare a stației mobile de carburant

Zonă de încărcare

Stația este prevăzută cu pompe cu debit între 300 și 500 litri/min antrenate de motoare antiex. Pornirea acestora se face de la cutiile cu butoane, care includ lampa de semnalizare a pornirii motorului și butonul de oprire, câte una pentru fiecare produs (compartiment).

În regim automat, motoarele sunt oprite de măsurătorul electronic de nivel la atingerea nivelului maxim de încărcare (92% din capacitate). Conectarea cisternelor se face prin cuple de 3", pentru încărcarea cât și pentru golirea rezervoarelor. Traseele sunt asigurate cu robineți tip Uragano rezistenți la produse petroliere. Eventuale scurgeri sunt preluate de cuvele din aluminiu aflate sub pompe.

Protecția la incendiu este asigurată de sistemul Fire Trace, iar senzorul de scurgeri gaze monitorizează integritatea rezervoarelor de benzină. Incinta este închisă cu ușă tip jaluzea cu cheie. Butonul de avarie permite întreruperea imediată a alimentării.

Zonă de livrare

Distribuitoarele de carburant afișează prețul de livrare, cantitatea și prețul total, precum și volumul livrat. Stația poate fi echipată cu toate modelele de distribuitoare din gama noastră. Tranzacțiile sunt monitorizate de sistemul de gestiune aflat pe calculatorul PC din cabina personalului. Furtunurile pot fi echipate cu retractare.

În acest compartiment se află un sensor suplimentar pentru sesizarea scurgerilor de gaze. Butoanele de avarie tip ciupercă se activează prin răsucire. Prin apăsarea lor, stația este scoasă de sub tensiune.

Incinta este de asemenea închisă cu ușă tip jaluzea cu cheie.

Zona de livrare a stației mobile de carburant
Compartiment personal pentru stație mobilă de carburant

Compartiment personal

Camera personalului stației este separată cu ușă și geam din termopan. În interior se află biroul cu calculator și monitor, casa de marcat fiscală, sursa UPS, cititorul de cod de bare și dulapul de automatizare cu afișoarele de nivel. Sistemul de supraveghere video se montează pe același calculator, care este conectat pentru siguranța datelor și la o sursa separată de curent (baterie).

Instalație electrică

Dulapul de automatizare conține echipamentele electrice pentru protecția și automatizarea stației, centrala de sesizare gaze și indicatorul de nivel al lichidului din rezervoare.

Instalația electrică a stației mobile de carburant
Capace de vizitare pentru stație mobilă de carburant

Capace de vizitare

Rezervoarele sunt echipate cu capace de vizitare de 600 mm diametru. Pe acestea sunt montate măsurătoarele de nivel, returul de la recuperatoarele de vapori, returul de la degazorul de motorină și cuple separate cu capac care permit introducerea riglei gradate pentru masură.

Incinta este protejată impotriva producerii scânteilor.

Supraveghere video

Pentru siguranța personalului și a bunurilor, stația poate fi echipată cu sistem de supraveghere video și alarmă, cu transmisie la distanță.

Întreaga rețea video este îngropată din fabrică în structura internă a stației. Astfel cablurile de semnal sunt în siguranță, iar prezentarea exterioară minimă.

Supraveghere video pentru stație mobilă de carburant
Extensie magazin pentru stație mobilă de carburant

Extensie magazin

Compartimentul personalului poate fi dezvoltat în spațiu de 4–6 m lungime pentru magazin, cu ușă automată la alegere.

Semnalistică

Stația poate fi echipată cu un pachet de semnalistică, care cuprinde elemente de branding cu forme, culori și iluminare create de designeri profesioniști pentru marca clientului. Semnalistica este esențială pentru o optică competitivă cu lanțurile mari de benzinării. O recomandăm mereu pentru că impresia pozitivă și impulsul de a vizita stația fac în final o diferență majoră în vânzările operatorilor.

Semnalistică pentru stații mobile de carburant

Autonomie electrică

Stația poate fi echipată cu panouri solare, baterii electrice și generator cu motor dimensionate perfect pentru necesarul electric. Capacitatea poate fi aleasă liber, pentru a asigura operare neîntreruptă și economii la factura de curent. Elementele de energie sunt de ultimă tehnologie, cu randament și densitate energetică la maximele actuale.

Echiparea cu opțiuni din fabrică reduce costul total, dar toate opțiunile sunt posibile și pentru stații existente. Intră în legătură și vom găsi o soluție bună.

Condiții legale privind amplasarea

(Extras din HG 174/2005.)

4.2. Amplasarea fiecărei benzinării transportabile este admisă numai pe baza prevederilor Certificatului de Urbanism și ale Autorizației de Construire.

4.3. Etapele pentru amplasarea unei benzinării transportabile sunt cele stabilite legal, respectiv:

4.7. Benzinăriile transportabile se amplasează numai în aer liber, în locuri ferite de lovituri și șocuri, ușor accesibile din căile publice de circulație și la distanțele de siguranță la foc stabilite în normative.

4.8. Nu este admisă amplasarea benzinăriilor transportabile pe trasee de cabluri, conducte, tuneluri, galerii etc. (altele decât cele proprii) și nici sub construcții de orice fel (estacade, viaducte sau apeducte etc).

4.9. Benzinăriile transportabile se amplasează față de căile de circulație la distanțele normate și cu accesul numai din sensul de circulație drumului adiacent prin virare la dreapta (fară perturbarea circulației pe celalălt sens). Pentru asigurarea circulației fluente se prevăd indicatoare de circulație și semnalizare corespunzătoare.

4.10. Distanțele minime de siguranță ce trebuie asigurate între benzinăriile transportabile și construcțiile, instalațiile și amenajările învecinate sunt cele stabilite în tabelul următor:

Nr. Crt.Construcții, instalații, amenajăriDistanță (m)
1.Drumuri publice în localități (străzi, bulevarde)10,00
2.Drumuri județene și naționale10,00
3.Drumuri europene sau autostrăzi15,00
4.Linie electrică tramvai sau troleibuz20,00
5.Linii electrice de joasă și medie tensiune10,00
6.Linii electrice de înaltă tensiune20,00
7.Canale sau cămine de termoficare10,00
8.Cămine de canalizare10,00
9.Acces în stații de metrou sau alte spații aferente20,00
10.Locuințe individuale15,00
11.Clădiri cu afluență de public, cazare, de cultură, cult, turism, financiar bancare, învățământ, administrative25,00
12.Clădiri înalte, foarte înalte și cu săli aglomerate35,00
13.Construcții și amenajări sportive și de agrement30,00
14.Blocuri sau cvartale de locuințe20,00
15.Construcții cu procese tehnologice sau depozite de categoria A sau B25,00
16.Construcții cu procese tehnologice sau depozite de categoria C15,00
17.Construcții cu procese tehnologice sau depozite de categoria D sau E10,00
18.Limita de incintă5,00

4.11. Benzinăriile transportabile se amplasează la distanță minimă de 1.5 H față de liniile electrice aeriene de înaltă tensiune (în care H este înalțimea suportului liniei), dar nu mai puțin de 20.00 m și 10.00 m de liniile de medie și joasă tensiune.

Ai o întrebare?

Intră în legătură la 393c3917a46
de luni până vineri
între 7:00 – 15:00
sau la bd71d8ba398ce939b86aa87c

Telefon Email Formular